duminică, 1 mai 2011

1 Mai pentru FP

Revin astăzi după o perioadă destul de lungă în care nu am scris nimic. Din păcate o serie de evenimente m-au împiedicat să scriu în continuare articole. Sper ca începând de azi să nu se mai întâmple acest lucru.
Astăzi aș dori să reiau puțin discuțiile referitoare la acțiunile FP. Au apărut deja o serie de articole în ziarele de la noi în care se vorbește de reluarea despăgubirilor. E vorba de aproximativ 1,5 miliarde de acțiuni la prețul de 0,6176 lei/acţiune. Este acest lucru ceva excepțional? Din punctul meu de vedere, răspunsul este simplu: NU! Așa cum puteți vedea în articolul scris de mine la începutul lui februarie http://pietefinanciare.blogspot.com/2011/02/ajunge-fp-la-1-leu-pe-actiune.html.
Acum asistăm la situația pe care mi-aș fi dorit-o cel mai puțin. După 3 luni de la listare nu s-a luat nici o măsură activă pentru a putea fi promovat acest fond și pentru ca marii investitori să fie atrași să iși investească capitalurile în acest fond, unic de altfel la nivel european.
Și totuși încotro ne îndreptăm? Dacă lucrurile nu se vor schimbă fundamental în perioada imediat următoare, iar despăgubirile vor continua la aceste niveluri de preț, inevitabil nu ne putem aștepta decât la continuarea declinului. Acest lucru poate consta un element de interes pentru anumiți investitori, în schimb cei care vor primi acțiunile în aceste momente le vor vinde, indiferent de prețurile din  piață. Poate că vor lua acestă decizie doar emoțional, pentru a nu ajunge să piardă, ca ”alții”  , jumătate din valoarea despăgubirii, dar acest lucru nu mai contează pentru că presiunea va fi deja activată, la fel ca și valul de panică.  Din acel moment cu greu se va mai putea face ceva, cel puțin nu pe termen scurt.
Astfel am ajuns ca la 3 luni de la o listare cu surle și trâmbițe să ne îndoim de viitorul FP, în condițiile în care avem la bursă acțiuni care performează, iar valoare FP este sub cotația din momentul listării. De aceea trebuie mereu să fim atenți la toate elementele ce sunt conetacte de o anumită acțiune. Această evoluție putea fi ușor preconizată încă de la listare și s-a confirmat, prin lipsa de acțiuni concrete (pentru un investitor/ speculator nu mai contează vinovatul, fie el Guvern sau administratorul Franklin Templeton) din toată această perioadă.
Vă doresc o săptămână cu plus pe conturi (chiar dacă ea va fi verde sau roșie important e să profitați de variații).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu