Astăzi a apărut vestea ca s-ar putea să avem cât de curând un nou premier. Este posibil? După părerea mea este foarte posibil, dar problema fundamentală nu este dacă va fi sau nu un nou prim ministru ci numele acestuia. Motivul scrierii acestui articol chiar din aceasta vine.
Se aude ”pe la colțuri” că ar fi vorba despre viceguvernatorul Băncii Naționale a României: Dr. Cristian Popa. Întrebarea firească este dacă așa ceva este posibil. Având în vedere faptul că persoanele din conducerea PDL nu au infirmat în mod clar această variantă, precum și dorința președintelui Traian Băsescu de a-l numi premier pe Lucian Croitoru (un alt membru al BNR, consilierul guvernatorul Mugur Isărescu) acest lucru este foarte posibil.
Următoarea problemă este dacă desemnarea acestuia și eventuala investire ar fi de bun augur sau nu pentru economia românească. Răspunsul meu, clar și totodată plin de speranța faptului că unul din oamenii ce fac parte din instituția față de care personal am un respect deosebit nu mă va dezamăgi, este DA. Un astfel de premier ne-ar putea ajuta să depășim mai ușor perioada grea ce urmează. Pentru că deși în trimestrul 4 al anului trecut am avut o creștere economică de 0,1% problemele sunt departe de final. De asemenea experința pe care o avem din vremea în care premier a fost guvernatorul BNR ne spune că din această instituție vin cu adevărat specialiști. Și nu în ultimul rând să nu uităm că traversăm o criză economică financiară care cel mai bine poate fi înțeleasă de un economist cu o pregătire înaltă. Astfel soluțiile vor fi identificate mai bine și implementate mai eficient.
Voi reveni imediat ce apar informații noi pe acest subiect pentru că o schimbare de premier poate determina modificări asupra evoluției economiei naționale în următoarea perioadă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu