Se afișează postările cu eticheta investitori. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta investitori. Afișați toate postările

vineri, 17 februarie 2012

Efectele știrilor asupra piețelor financiare

De curând am primit o solicitare, de la o studentă a Academiei de Studii Economice, pentru a scrie un articol legat de modul în care piețele financiare evoluează pe fondul evenimentelor economice și politice ce se petrec cu rapiditate, zilnic.
Nu departe de noi este momentul demisiei premierului Boc. În acel moment ne putem aminti faptul ca Bursa de Valori București a fost supusă unei scăderi bruște. Această reacție poate fi catalogată ca fiind una pur emoțională, deoarece după scurt timp piața a revenit și și-a continuat evoluția firească. Astfel de momente induc panică si de cele mai multe lor efectul lor durează de la câteva minute până la maxim câteva zile. Deîndată ce motivul cutremurului dispare, investitorii reiau pozițiile anterioare, iar piețele urmează direcțiile fundamentele trasate de fundamentele economice si politice de termen lung. La un moment similar am asistat azi prin demisia președintelui Germaniei. Cu toate că pe termen scurt am asitat la un moment de scădere, per ansamblu evoluția indicelui german a fost pozitivă astăzi. Deși aspectele politice influențează cursul activităților economice, de puține ori problemele din acest mediu se transmit cu efecte de lungă durată asupra piețelor financiare. Excepție fac de obicei conflictele armate deoarece acestea au urmări clare asupra vietii economice.
Celelalte informații prezente adeseori pe canalele media sunt informațiile economice. Dintre acestea distingem în principal indicatorii financiari (în cadrul companiilor profitul, cifra de afaceri, rata de capitalizare) și cei macroeconomici (Produsu Intern Brut, rata inflației, rata de dobândă). Aceștia de cele mai multe ori influențează mult mai puternic prețurile activelor financiare, iar efectele au o persistență mai mare în timp. Cu toate acestea, de foarte multe ori asistăm la momente în care la anunțarea valorilor, prețurile pornesc brusc într-o anumită direcție, urmând ca în următoarele zile și ore efectul să se diminueaze corespunzător cu nivelul în care valoarea anunțață a fost așteptată. Trebuie astfel să ținem cont în momentul în care analizăm cursul unui anumit activ în momentele apariției unei astfel de informații de nivelul așteptărilor investitorilor, deoarece o parte din valoarea acestor indicatori poate fi deja încorporată în curs.
În concluzie, aș dori să subliniez faptul că niciodată nu putem anticipa cu precizie de 100% evoluția cursurilor activelor financiare în momentul apariției unei informații noi. Din acest motiv este foarte important să cunoaștem modul în care cursul unui anumit activ este influențat de anumite informații și, de asemenea, mereu să avem în vedere posibilitatea unei reacții inverse. Din acest motiv subliniez încă o dată necesitatea ca orice investiției sau tranzacție speculativă să fie făcută respectând principiile de gestionare a riscurilor.

duminică, 1 mai 2011

1 Mai pentru FP

Revin astăzi după o perioadă destul de lungă în care nu am scris nimic. Din păcate o serie de evenimente m-au împiedicat să scriu în continuare articole. Sper ca începând de azi să nu se mai întâmple acest lucru.
Astăzi aș dori să reiau puțin discuțiile referitoare la acțiunile FP. Au apărut deja o serie de articole în ziarele de la noi în care se vorbește de reluarea despăgubirilor. E vorba de aproximativ 1,5 miliarde de acțiuni la prețul de 0,6176 lei/acţiune. Este acest lucru ceva excepțional? Din punctul meu de vedere, răspunsul este simplu: NU! Așa cum puteți vedea în articolul scris de mine la începutul lui februarie http://pietefinanciare.blogspot.com/2011/02/ajunge-fp-la-1-leu-pe-actiune.html.
Acum asistăm la situația pe care mi-aș fi dorit-o cel mai puțin. După 3 luni de la listare nu s-a luat nici o măsură activă pentru a putea fi promovat acest fond și pentru ca marii investitori să fie atrași să iși investească capitalurile în acest fond, unic de altfel la nivel european.
Și totuși încotro ne îndreptăm? Dacă lucrurile nu se vor schimbă fundamental în perioada imediat următoare, iar despăgubirile vor continua la aceste niveluri de preț, inevitabil nu ne putem aștepta decât la continuarea declinului. Acest lucru poate consta un element de interes pentru anumiți investitori, în schimb cei care vor primi acțiunile în aceste momente le vor vinde, indiferent de prețurile din  piață. Poate că vor lua acestă decizie doar emoțional, pentru a nu ajunge să piardă, ca ”alții”  , jumătate din valoarea despăgubirii, dar acest lucru nu mai contează pentru că presiunea va fi deja activată, la fel ca și valul de panică.  Din acel moment cu greu se va mai putea face ceva, cel puțin nu pe termen scurt.
Astfel am ajuns ca la 3 luni de la o listare cu surle și trâmbițe să ne îndoim de viitorul FP, în condițiile în care avem la bursă acțiuni care performează, iar valoare FP este sub cotația din momentul listării. De aceea trebuie mereu să fim atenți la toate elementele ce sunt conetacte de o anumită acțiune. Această evoluție putea fi ușor preconizată încă de la listare și s-a confirmat, prin lipsa de acțiuni concrete (pentru un investitor/ speculator nu mai contează vinovatul, fie el Guvern sau administratorul Franklin Templeton) din toată această perioadă.
Vă doresc o săptămână cu plus pe conturi (chiar dacă ea va fi verde sau roșie important e să profitați de variații).