Se afișează postările cu eticheta hedging. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hedging. Afișați toate postările

vineri, 13 ianuarie 2012

Tipuri de operatiuni pe piata instrumentelor financiare derivate - Operațiuni de Hedging

Operațiuni de hedging (acoperire a riscului)

Operațiunile de hedging sunt cele pentru care au apărut de fapt instrumentele financiare derivate. Astfel prin aceste operațiuni se urmărește de cele mai multe ori eliminarea riscurilor ce pot interveni în activitatea de bază a unei companii (risc valutar, risc de credit, riscul variației prețurilor produselor sau materiilor prime). De asemenea prin operațiunile de hedging se poate realiza și conservarea profitului rezultat la un moment dat pe un portofoliu sau limitarea pierderii. Cei care desfășoară astfel de operțiuni se numesc hedgeri.
Pentru acoperirea riscurilor hedgingul presupune folosirea instrumentelor oferite de piață pentru a deschide poziții contrare celor pe care compania le are efectiv. Presupunem un exemplu al unui importator care trebuie să achite peste 90 de zile partenerului său din UE suma de 50.000 de euro. Presupunem cursul spot EUR/RON de 4,15. În cazul în care leul se va deprecia importatorul va fi dezavantajat deoarece va cumpăra valuta la un preț mai mare, motiv pentru care fie va crește prețul pentru a-și păstra intactă marja de profit (astfel competivitatea sa va scădea) fie își va diminua marja de profit. Pentru a-și menține marja de profit poate fie să cumpere cei 50.000 de euro la momentul actual dar va pierde o sumă echivalentă cu costul de oportunitate al celor 207.500 lei pe durata celor 90 de zile, fie să achiziționeze contracte futures pe EUR/RON cu o scadență corespunzătoare celor 90 de zile. Astfel suma blocată este egală cu marja percepută de casa de compensație, iar importatorul va primi diferența de curs la data scadenței menținându-și astfel marja de profit calculată inițial la momentul importului.
Al doilea tip de operațiune de hedging presupune acoperirea riscului pentru un portofoliu. Presupunem că un investitor a achiziționat pe piața spot 10.000 de acțiuni SIF5 la un preț de 1,2 lei/acțiune. După aproximativ o lună avem un maxim al cotației 1,35 lei/acțiune după care cursul începe un trend descendent iar cursul va sparge bariera de 1,30 lei/acțiune investitorul poate decide blocarea profitului de 0,10 lei/acțiune, dar păstrarea pozițiilor spot. Astfel el va deschide poziții futures pentru o cantitate echivalentă. În acest caz va vinde 10 contracte futures la un curs futures cel puțin egal cu valoarea de 1,30 lei/ acțiune.

vineri, 11 februarie 2011

De ce nu avem lichiditate pe piețele românești?



Inițial, răspunsul meu vă va surprinde și, probabil, îl veți contesta. Cu toate acestea, vă rog, să citiți și motivația, înainte de a spune categoric că nu am dreptate.

Răspunsul stă în profilul oamenilor care vin la bursă. Marea lor majoritate sunt speculatori. Imi veți spune că fară ei nu există bursă. E adevărat, este nevoie de speculatori, dar în primul rând e nevoie de investitori și de persoane care să acționeze pe piețele de instrumente financiare derivate pentru a-și proteja portofoliile. Asta înseamnă că avem nevoie de oameni care să înteleagă în primul rând noțiunea de hedging și, apoi, și pe cea de arbitraj. Aceasta e soluția pentru a avea mai mulți bani, mai multe tranzacții la bursă.

De ce susțin aceste idei? Dintr-un motiv foarte simplu. Este binecunoscut faptul că piața de la Sibiu avea o evoluție spectaculoasă în perioada în care Bursa de Valori București (BVB) creștea constant. Dar oare s-a întrebat cineva de ce? Singurul lucru la care ”investitorii” se gândeau în acele momente era faptul că Bursa Monetar Financiară și de Mărfuri Sibiu (BMFMS) le dă posibilitatea de a tranzacționa 1000 de acțiuni cu 20% - 30% din banii pe care i-ar fi plătit pentru ele la BVB. Asta însemna pentru ei efectul de levier, câștig mai mare cu aceeași investiție. Corect, până la un punct de altfel, când piața nu mai este de partea ta. Atunci și pierderea e mai mare. De aceea, am văzut după 2008 mulți specialiști care au pus contractelor futures și opțiunilor eticheta de intrumente cu grad foarte mare de risc. E adevărat, dacă nu le cunoști ele sunt foarte riscante! Problema e să le studiezi, să vezi care este de fapt scopul lor fundamental. Acesta este acoperirea riscurilor!

Și totuși ce ar fi de făcut? Mingea de această dată este la casele de brokeraj. Ele trebuie să promoveze de acum încolo intrumentele financiare derivate, ca pe niște unelte de protecție (împotriva riscului de curs de schimb, împotriva riscului de variație a valorii portofoliului, etc), atrăgând astfel persoane ce își asumă cursul la un diferit moment, doar pentru a avea o protecție. În acest fel, interesul și creșterile de volume ar fi reale, și nu doar pur speculative.

Un alt element important pe care l-ar putea promova ar fi operațiunile de arbitraj. Astfel intermediarii ar putea oferi firmelor ce dispun de lichidități o alternativă la depozitele bancare. O alternativă cel puțin la fel de sigură, dar mai profitabilă.

Voi reveni cu o serie de articole în care voi explica modul de funcționare al acestor două tipuri de strategii.